Povestea mea

Bine ai venit!

Sunt Ioana, soție, mamă de 3 băieți și sunt femeia care s-a regăsit, s-a redescoperit și s-a transformat după 3 copii și multe provocări în viață. Sunt în fața ta, ca o oglindă, ca să îți spun că se poate. Se poate să te descoperi și mai frumoasă după ani, după sarcini. Se poate să radiezi și să îți găsești încrederea în tine, după ani de stat în umbră. Se poate să o iei de la 0 de fiecare dată, mai puternică. Se poate să îți vezi valoarea și după ani de zile. Se poate să știi că meriți tot ce e mai bun, după ani în care nu ai investit nimic în tine. Se poate să faci lucruri pentru tine, deși ai o familie mare, job full-time și multe responsabilități. Se poate să pleci în călătorii spirituale singură sau cu prietenele. Se poate să faci terapie și să susții oameni în procesele lor, în același timp. Dacă te-ai regăsit în tot ce am spus mai sus, e pentru tine un semn să faci azi ceva pentru tine.

Începutul

Ziua, îmi găsești numele pe rapoarte de audit. Seara, mă găsești în stare de channeling, ghidând femei către rădăcina suferinței lor. Multă vreme, viața mea a arătat perfect pe hârtie. Aveam o carieră stabilă, o familie, un program bine pus la punct. Dar pe interior, ceva zumzăia constant, un fel de neliniște fără nume, care nu se lăsa amuțită de niciun succes. Controlam tot. Nu pentru că îmi plăcea controlul, ci pentru că mă protejam de o suferință mai mare, de părțile rănite din mine. Credeam că dacă nu țin eu frâiele, cade tot.

Momentul de cotitură

Într-o zi, am șters tot. Toate rețelele sociale, toată prezența mea online. Nu a fost o decizie strategică, a fost un impuls pe care nu l-am putut explica atunci, doar l-am ascultat. Am stat luni întregi deconectată. Fără content, fără scroll, fără nevoia de a fi văzută.În liniștea aia, ceva a început să se așeze. Nu pot să spun exact ce — nu a fost un fulger, nu a fost o revelație cinematografică. A fost mai degrabă o cunoaștere blândă, care a crescut încet: "E timpul." Nu știam încă timpul pentru ce. Dar am ascultat-o.

Descoperirea channelingului

Am dat peste DIRA International aproape din întâmplare și din prima ședință am știut că e exact ce caut. Am simțit ceva ce nu mai simțisem: că nu trebuia să fiu în control ca să primesc răspunsuri, că Divinitatea e în mine, că sunt perfectă așa cum sunt și că merit iubire. Am realizat, de fapt, că răspunsurile veneau mai clar exact atunci când renunțam la control.Am practicat, am exersat, am integrat. Nu peste noapte — au fost luni, apoi ani, de antrenat acest mușchi al predării. Astăzi, channelingul nu mai e o tehnică pe care o aplic. E un mod de a fi. Trăiesc în starea asta de conectare aproape constant — a devenit atât de natural încât uneori uit că a fost cândva ceva nou, ceva ce a trebuit învățat.

Maternitatea ca oglindă

Am trei băieți. Fiecare dintre ei mi-a arătat un tipar diferit al meu. Unul mi-a arătat frica de control. Altul mi-a arătat nevoia de aprobare. Altul mi-a arătat cât de greu îmi e mie să primesc, nu doar să dau.Nu sunt o mamă perfectă, și am renunțat de mult să vreau să fiu. Dar sunt o mamă prezentă — și prezența asta, cu tot ce vine cu ea (oboseală, haos, momente de „nu mai pot"), a devenit ea însăși o practică spirituală. Nu e nevoie de o peșteră în munți ca să te întâlnești cu tine. Uneori e suficientă o bucătărie plină de jucării la 7 dimineața.

Munca somatică

De ceva vreme, lucrez cu un specialist pe partea de somatic experiencing — corpul, nu doar mintea. Am învățat că multe din blocajele pe care le țineam ani de zile nu erau doar gânduri de rescris, ci tensiuni fizice de eliberat. Corpul ține evidența a tot ce mintea alege să uite.Fiecare ședință mi-a arătat cât de mult din „vindecarea spirituală" e, de fapt, și vindecare fizică — respirație, senzație, prezență în corp. Nu separ cele două lumi. Se hrănesc una pe cealaltă.

Assisi

Am făcut, la un moment dat, un pelerinaj solo la Assisi — trei zile doar cu mine, cu tăcerea, și cu tot ce a ieșit la suprafață acolo. A fost un punct de cotitură vizibil, aproape teatral: rujul roșu, rochiile, perlele — o identitate nouă de „femeie magnetică" pe care nu știam că o port în mine, așteptând să fie lăsată să iasă.Dar sub tot vizualul, a fost ceva mult mai simplu și mai profund: acolo, în liniștea aia străină, mi s-a așezat definitiv în corp fraza care conduce tot ce fac acum. Non io, ma Dio. Nu eu, ci Dumnezeu. Nu ca resemnare, ci ca eliberare. Nu mai trebuia să car totul singur

Viața duală

Ziua lucrez in corporație — cifre, procese, rigoare, calitate. Seara sunt ghid in starea de channeling intuiție, curgere, Divin. Multă vreme am crezut că trebuie să aleg una din cele două identități, că sunt incompatibile. Acum știu că nu sunt. Rigoarea din meseria de zi mă ține ancorată; fluiditatea din channeling mă ține vie. Una fără cealaltă, aș fi incompletă.

Astăzi

Nu sunt „vindecată" într-un sens final, definitiv — nu cred că asta există cu adevărat. Sunt în proces, la fel ca oricine altcineva. Diferența e că acum am instrumentele și predarea ca să nu mai lupt cu procesul, ci să curg prin el.Asta ofer și ție — nu perfecțiune, nu un ghid infailibil, ci o prezență reală, care a trecut prin propriul ei drum de căutare, control, eliberare și predare. Dacă simți că povestea mea rezonează cu ceva din tine, hai să vedem, împreună, ce are Divinitatea de spus pentru tine. Non io, ma Dio